Vopsirea metalului

76% of 100%

Uneori este nevoie să vopsiţi o suprafaţă metalică, fie în interior, fie la exterior. Este o operaţie diferită de vopsirea unui perete sau a unei suprafeţe de lemn. Dacă metalul este netratat, trebuie mai întâi să îndepărtaţi complet rugina. Astfel, trebuie să şlefuiţi sau să răzuiţi suprafaţa cu o perie de sârmă, iar apoi să o curăţaţi şi să îndepărtaţi complet grăsimea şi praful. Apoi aplicaţi un strat de amorsă de metal pe suprafeţele libere - aceasta necesită un singur strat, fără a fi nevoie de un strat de bază. Acest tip de vopsea prezintă o rezistenţă bună la lovituri şi la zgârieturi, fiind rezistentă şi la rugină. Dacă vopsiţi aluminiu, cupru sau zinc, utilizaţi o amorsă de metal specială, pentru o mai bună aderenţă.

Aspecte care necesită atenţie
Utilizaţi pensule şi trafaleţi de bună calitate - acestea oferă un rezultat semnificativ mai bun.

  1. În interior

    Puteţi modifica foarte uşor culoarea unui radiator de încălzire pentru a corespunde noii culori a camerei (consultaţi, de asemenea, instrucţiunile pas cu pas pentru realizarea unei carcase de radiator). Şlefuiţi locurile uzate sau deteriorate, îndepărtaţi grăsimea şi aplicaţi un strat de amorsă. Apoi îndepărtaţi complet grăsimea de pe radiator. Desigur, radiatorul trebuie să fie rece înainte de a-l putea vopsi. Utilizaţi vopsea specială de radiator, care este disponibilă într-o gamă variată de culori asortate sau complementare. Vopseaua de radiator este concepută special pentru utilizarea la radiatoare şi conducte de încălzire. Acest tip de vopsea este rezistent la căldură, decolorare şi îmbătrânire.

  2. În exterior

    Produsele metalice pentru exterior, cum ar fi jgheaburile pluviale de balcon şi gardurile de grădină, pergolele, uşile de garaj etc. sunt expuse la intemperii. Astfel, nu este de mirare că, mai devreme sau mai târziu, se vor coroda sau vor rugini. De aceea, metalul necesită întreţinere regulată şi poate necesita chiar o reînnoire periodică.

    Îndepărtarea ruginii
    Rugina şi oxidarea se găsesc, de regulă, de-a lungul porţiunilor sudate. Le puteţi îndepărta cu uşurinţă cu o perie de sârmă sau utilizând o maşină de găurit cu o perie de sârmă ataşată. O alternativă pentru suprafeţe plate, precum garduri, este un dispozitiv Multi-Stripper cu disc de curăţare. Utilizaţi o mască de stropire, ochelari de protecţie şi mănuşi de lucru. Îndepărtaţi toată rugina rămasă, deoarece în caz contrar va reveni cu siguranţă. Rugina se instalează, de obicei, la margini şi componente sudate, deci acestora trebuie să le acordaţi o atenţie suplimentară, mai ales dacă se află în locuri greu accesibile.

  3. Protecţie contra ruginei

    Pentru a preveni rugina, utilizaţi o amorsă rezistentă la rugină sau un alt tratament pentru metal. Se recomandă ca această operaţiune să fie efectuată cu o pensulă mică, rotundă. Lucraţi cu foarte mare atenţie, utilizând cantităţi mici, pentru a preveni devierile. Stratul final de vopsea va fi mai durabil.

  4. Utilizarea vopselurilor pentru metal la exterior

    Atunci când amorsa s-a uscat complet, puteţi să aplicaţi stratul final de vopsea. Utilizaţi vopsea metalică, deoarece aceasta oferă o bună protecţie împotriva coroziunii pentru suprafeţele cu încărcare moderată. Evitaţi vopsirea în condiţii de soare puternic: aceasta înseamnă că vopseaua se va usca prea repede, ceea ce poate cauza fisuri în stratul superior. Porniţi de la colţuri şi muchii, utilizând o pensulă rotundă, pe care o scufundaţi numai 1 cm în vopsea. Asiguraţi-vă că nu aplicaţi un strat prea gros de vopsea - este mai bine să aplicaţi 2 sau mai multe straturi. De regulă, puteţi aplica vopseaua pe acestea după circa 16 ore. Verificaţi în mod regulat pentru a vedea dacă nu a apărut rugina şi îndepărtaţi-o imediat cu o perie de sârmă şi retuşaţi atunci când este necesar - astfel, veţi prelungi intervalele de întreţinere.

Evaluare

Evaluaţi această instrucţiune pas-cu-pas.

Vopsirea metalului

3.8
3.8 of 5

308 total

  • 5
    149
  • 4
    71
  • 3
    22
  • 2
    17
  • 1
    49