Montarea panourilor de gips-carton

78% of 100%

Dacă doriţi să renovaţi mansarda şi să instalaţi un perete despărţitor, atunci gips-cartonul este opţiunea evidentă de material necesar pentru lucrare. Panourile de gips-carton sunt uşor de instalat şi, datorită greutăţii reduse, pot fi utilizate aproape oriunde. Dacă nu există o structură pe care să se monteze panourile, vă puteţi alege propria configuraţie şi realiza un cadru de lemn.

Aspecte care necesită atenţie

Panourile de gips-carton sunt disponibile în diferite lungimi - deseori 2,6 m, 3 m sau 3,6 m. Puteţi alege între lăţimi de 60 sau 120 cm. Grosimea este de 9,5 mm. Verificaţi dimensiunile cu furnizorul înainte de a începe şi, dacă trebuie să realizaţi un cadru de lemn, asiguraţi-vă că se potriveşte, cât mai mult posibil, cu dimensiunile panourilor.

  1. Tăierea panourilor

    Gips-cartonul are un miez de gips acoperit pe ambele părţi cu un strat de carton. Puteţi tăia cu uşurinţă panourile la dimensiune, utilizând un cuţit pentru hobby. Lucrând pe suprafaţa superioară, faceţi o tăietură adâncă în stratul superior de carton, utilizând o scândură de lemn pentru ghidare. Apoi, rupeţi panoul de-a lungul liniei de tăietură dintr-o singură mişcare, după care puteţi tăia prin stratul de carton de pe cealaltă parte a panoului.

  2. Tăierea panoului de gips-carton

    Dacă nu intenţionaţi să utilizaţi întreaga lungime a panourilor de gips-carton (sau dacă trebuie să faceţi decupaje pentru uşi şi rame), puteţi tăia panourile la dimensiune cu un ferăstrău normal pentru lemn sau cu un ferăstrău vertical. Puteţi face decupaje mai mici pentru prize electrice sau conducte cu ajutorul unui ferăstrău cilindric, ferăstrău sabie sau ferăstrău vertical. Un ferăstrău vertical este, de asemenea, util pentru tăierea unor forme speciale sau pentru rotunjirea colţurilor.

  3. SUGESTIE!

    Dacă trebuie să faceţi un decupaj cu ajutorul unui ferăstrău vertical, se recomandă mai întâi efectuarea unei găuri de-a lungul liniei de tăiere, pentru a facilita începerea tăierii.
  4. Finisarea marginilor după tăierea cu ferăstrăul

    Puteţi finisa margini tăiate simplu sau cu ferăstrăul cu ajutorul unei rindele sau cu un bloc de şlefuire cu hârtie abrazivă aspră. Pentru a putea finisa elegant îmbinările după montarea panourilor, se recomandă ca toate marginile tăiate să prezinte o finisare omogenă, teşită.

  5. Montarea panourilor utilizând cuie

    Cel mai bun ciocan pentru această operaţie este un ciocan cu cap rotund, al cărui cap rotunjit permite îngroparea capului cuiului în panou. Utilizaţi cuie cu o lungime de circa 30 mm pentru montarea panourilor de gips-carton. Distanţa maximă dintre cuie trebuie să fie de 20 cm, iar cuiele trebuie amplasate la cel puţin 1 cm de marginea panoului. De asemenea, puteţi monta panourile utilizând un capsator încărcat cu cuie.

  6. Montarea panourilor utilizând şuruburi

    Dacă utilizaţi şuruburi, trebuie să alegeţi şuruburi speciale pentru gips-carton, cu o lungime între 25 şi 35 mm. Aceste şuruburi sunt confecţionate din oţel inoxidabil, cu finisaj negru şi vârf dur şi ascuţit. Se lucrează cel mai simplu cu ajutorul unei maşini de găurit sau a unei şurubelniţe electrice. Dacă este posibil, utilizaţi un burghiu de şurubelniţă pentru gips-carton sau o maşină de găurit/şurubelniţă cu setări reglabile ale cuplului, pentru ca şuruburile să nu străpungă placa de gips-carton. Puteţi înfileta şuruburile fără a fi necesară realizarea unui orificiu de început. Distanţa maximă dintre şuruburi trebuie să fie de 25 cm.

  7. Finisarea îmbinărilor

    Suprafeţele plăcilor de gips-carton şi îmbinările dintre plăci trebuie să fie curate şi să nu prezinte praf. Reţineţi: nu începeţi finisarea îmbinărilor decât atunci când gips-cartonul este uscat şi la temperatura camerei. Umpleţi îmbinările cu un şpaclu, utilizând substanţă de etanşare. După ce aţi lăsat să se usuce timp de 24 de ore, puteţi aplica al doilea strat, dacă este necesar. Când acesta s-a uscat, puteţi şlefui îmbinările cu hârtie abrazivă.

  8. Finisarea colţurilor interioare

    Cea mai bună modalitate de finisare a colţurilor este utilizarea de bandă izolatoare. Mai întâi, aplicaţi substanţa de etanşare pe ambele suprafeţe ale colţului. Apoi, pliaţi banda izolatoare în două, pe lungime, şi potriviţi-o la colţ. Apăsaţi-o ferm pe substanţa de etanşare şi acoperiţi-o cu un strat de substanţă de etanşare. Îndepărtaţi substanţa de etanşare în exces cu un şpaclu şi uniformizaţi-o. Alternativ, puteţi utiliza bandă izolatoare autoadezivă, cu fibră de sticlă.

  9. Finisarea colţurilor exterioare

    Puteţi finisa colţurile exterioare cu o bandă de ranforsare. Tăiaţi banda la lungime şi pliaţi-o la unghiul corect. Aplicaţi substanţa de etanşare pe ambele suprafeţe ale colţului şi presaţi ferm banda de ranforsare pe substanţa de etanşare. Finisaţi bine colţul, cu un şpaclu şi cu substanţă de etanşare. Şlefuirea nu este necesară decât pentru eliminarea neregularităţilor de la îmbinare. De asemenea, puteţi utiliza o bandă de colţ de aluminiu, pentru protecţie suplimentară.

  10. Protejaţi peretele împotriva umezelii

    Gips-cartonul nu rezistă la umezeală. Pentru a preveni creşterea nivelului de umezeală din panouri, le puteţi ridica la 1 cm de podea, pe un număr de bucăţi de gips-carton de lungime mai mică. Acestea pot fi demontate mai târziu, după ce panourile au fost fixate.

  11. SUGESTIE!

    Nu transportaţi niciodată panourile de gips-carton în plan orizontal, ci ţineţi-le vertical, de margini. Depozitaţi plăcile de gips-carton în condiţii uscate, la distanţă de podea, pe benzi de lemn.

Evaluare

Evaluaţi această instrucţiune pas-cu-pas.

Montarea panourilor de gips-carton

3.9
3.9 of 5

1222 total

  • 5
    597
  • 4
    276
  • 3
    112
  • 2
    71
  • 1
    165