Găurirea în metal

88% of 100%

Burghiele standard pentru metal sunt adecvate pentru găurirea în metale moi, precum cuprul şi aluminiul. Pentru metale dure, precum oţelul inoxidabil, se recomandă utilizarea burghielor din crom-vanadiu, cobalt sau carbură de titan. Eticheta HSS indică faptul că burghiul este realizat dintr-un metal cu o clasă mai avansată de duritate. Burghiele de metal standard sunt disponibile în diametre de la 1 la 13 mm.

SKIL va recomanda sa purtati echipament de protectie atunci cand lucrati cu scule electrice: manusi de lucru, ochelari de protectie, masca de praf si casti antifonice.

  1. Burghie pentru metal

    O caracteristică a burghielor de metal este vârful ascuţit, necesar pentru a asigura o tăiere uşoară a burghiului prin metal. Burghiele pentru metal au acelaşi diametru pe întreaga lungime şi sunt prevăzute cu un vârf ascuţit la un unghi de 118°. Aceste burghie se mai numesc burghie pentru oţel rapide (HSS). Burghiele HSS pentru metal din cobalt sunt disponibile pentru găurirea în metale dure, precum oţelul inoxidabil, şi prezintă un unghi al vârfului uşor mai aplatizat, de 135°, pentru o bună centrare la începerea găuririi. Aceste burghie sunt realizate din oţel HSS cu 5% cobalt şi trebuie răcite în timpul găuririi, utilizând ulei special de găurire.

  2. Formarea de şpan în timpul perforării

    Găurirea în metal determină formarea de şpan (în cazul metalelor moi, precum alama) sau ştraifuri (în cazul metalelor dure, precum fier şi oţel). Sunt disponibile burghie speciale pentru ambele tipuri de metale. Muchiile tăietoare ale burghielor pentru metale moi sunt plate (A). Astfel, burghiele respective nu „muşcă” din metal atât de uşor, ceea ce înseamnă că pot fi utilizate şi pentru alte materiale moi, precum plasticul şi nailonul. Muchiile tăietoare ale burghielor pentru metale dure sunt ascuţite (B).

  3. Realizarea de găuri mari

    Dacă veţi realiza găuri de diametru mare în metal, cel mai bine este să pregăuriţi în prealabil, utilizând un burghiu cu un diametru mai mic. Aceasta va permite burghiului mai mare să taie mai eficient, cu şanse mai reduse de alunecare. Dacă este necesar, puteţi efectua pregăurirea în etape, cu diametre care cresc gradat.
    La pregăurire, diametrul burghiului mai mic (B) trebuie să fie cel puţin acelaşi cu al miezului burghiului mai mare (A). Miezul burghiului reprezintă distanţa cea mai scurtă dintre două muchii tăietoare.

  4. Turaţia de găurire

    Utilizarea unei turaţii prea mari este o greşeală frecventă. Cu cât materialul de găurit este mai dur, cu atât turaţia de găurire pe care trebuie să o utilizaţi este mai redusă. De exemplu, dacă perforaţi o gaură de 8 mm în alamă, trebuie să stabiliţi turaţia burghiului la 2500 rpm. Pentru oţel inoxidabil, care este mult mai dur, turaţia adecvată de găurire este de 800 rpm. Un semn bun că utilizaţi turaţia adecvată este obţinerea de ştraifuri lungi.

  5. Găurirea foilor subţiri de metal

    Dacă doriţi să găuriţi o tablă subţire de metal, nu ţineţi niciodată tabla cu mâinile. Când burghiul taie prin metal şi iese afară pe partea cealaltă, există pericolul ca tabla de metal să se gripeze brusc pe burghiu şi să vă sară din mână. Este mai bine să fixaţi ferm tabla de metal între două bucăţi de lemn. Există mai puţine şanse să vă sară din mână în mod periculos. De asemenea, aceasta reduce cantitatea de bavuri, ceea ce simplifică finisarea piesei de prelucrat.

  6. Ungeţi burghiul cu ulei

    Când găuriţi în fier sau în oţel, este bine să utilizaţi o forţă cât mai redusă posibil. Lăsaţi burghiul să lucreze! Puteţi utiliza ulei de găurit pentru lubrifierea şi răcirea burghiului. Când sunteţi pe cale să terminaţi găurirea prin metal, nu permiteţi burghiului să pătrundă prea rapid prin material. Astfel, veţi reduce la minimum bavurile în punctul de ieşire al burghiului din metal.

  7. Găurirea în ţevi de metal

    Dacă găuriţi o ţeavă de metal, asiguraţi-vă că piesa de prelucrat este bine fixată. Se recomandă utilizarea unui stativ pentru maşina de găurit şi a unei menghine. Puteţi preveni deformarea ţevii în urma presiunii prin introducerea unei bucăţi de lemn de aceeaşi formă şi dimensiune în ţeavă. Din nou: lăsaţi burghiul să lucreze şi nu utilizaţi forţă în exces.
     

Evaluare

Evaluaţi această instrucţiune pas-cu-pas.

Găurirea în metal

4.4
4.4 of 5

3750 total

  • 5
    2650
  • 4
    645
  • 3
    107
  • 2
    76
  • 1
    272