Skip to content

Alegerea mașinii de tuns iarbă corecte

Poate fi costisitor să solicitați altei persoane să efectueze o lucrare în locul dvs. Dar, utilizând metoda corectă, puteţi face singur foarte multe lucruri. Veţi economisi timp şi bani utilizând instrucţiunile practice pas cu pas pe care le veţi găsi Pe siteul SKIL. Aceste instrucţiuni pas cu pas sunt împărţite în categorii aferente diferitelor categorii de lucrări în casă şi în jurul acesteia şi vă oferă explicaţii clare, de la A la Z.Faceţi clic pe una dintre instrucţiunile noastre pas cu pas şi veţi putea începe imediat!

  1. Cea mai bună mașină de tuns iarba pentru un gazon mic

    O mașină de tuns iarba sau o cositoare rotativă care se împinge manual, se deplasează cu ajutorul dvs. în loc să folosească electricitate. Lamele sunt montate într-un cilindru, care se învârte atunci când mașina este împinsă. Aceasta produce un rezultat de cosire precis și uniform. Designul compact vă permite să manevrați cu ușurință o mașină de tuns iarba manuală pe lângă obiectele de pe gazon. O mașină de tuns iarba manuală ocupă și foarte puțin spațiu de depozitare.

  2. Cea mai bună mașină de tuns iarba pentru un gazon mic până la mediu

    O mașină electrică de tuns iarba funcționează cu ajutorul unei surse de alimentare, ceea ce face cositul o joacă de copii. Mașinile electrice de tuns iarba sunt de obicei ușor de manevrat în jurul obiectelor de pe gazon. Și majoritatea mașinilor electrice de tuns iarba sunt oferite cu un recipient sau un sac comod pentru a colecta resturile. Acestea nu fac mult zgomot și sunt disponibile și în versiuni cu un consum redus de energie. Rețineți că în conformitate cu legislația UE cele mai multe mașini electrice de tuns iarba au un cablu scurt, așa că veți avea nevoie de un prelungitor.

    Acum sunt disponibile mașini fără fir și automate pentru tuns iarba. Dar de obicei acestea sunt mai scumpe.

  3. Cea mai bună mașină de tuns iarba pentru un gazon de dimensiuni medii până la foarte mari

    O mașină de tuns iarba pe benzină este adesea utilizată pentru gazoane întinse. Este, de asemenea, o soluție foarte practică dacă acesta este departe de priza electrică. Mașinile de tuns iarba pe benzină sunt mai puternice și mai grele decât mașinile electrice și adesea mai mari. Mașina de tuns iarba pe benzină este mai puțin ecologică, din cauza emisiilor de gaze de eșapament. Puteți de asemenea urca la bordul mașinilor pe benzină, care sunt proiectate pentru gazoanele mari și câmpurile cu iarbă cu suprafețe mai mari de 500 de metri pătrați (peste 5000 de picioare pătrate).

  4. Alegeți lățimea dorită de cosit

    Mașinile de tuns iarba sunt disponibile cu diferite lățimi de cosire. Ca regulă generală, cu cât mașina de tuns iarba este mai lată, cu atât veți termina treaba mai repede. Pentru a determina lățimea corectă de cosire, trebuie să luați în considerare și dimensiunea gazonului.

    Gazon de dimensiuni mici și medii
    Pentru acesta este adecvată o mașină cu lățimea de cosire de 29-33 cm (11-13 inchi). Aceste mașini de tuns iarba sunt adesea mai ușoare și compacte, sunt ușor de manevrat și depozitat după utilizare.

    Gazon de dimensiuni medii și mari
    Pentru acesta, o mașină cu lățimea de cosire de 38 cm (15 inchi) va fi suficientă.

    Gazon mare spre foarte mare
    Pentru acesta, trebuie să alegeți o mașină cu o lățime de 38 cm (15 inchi) sau mai mare.

    Dacă aveți un gazon mare cu mulți copaci sau arbuști, va fi mai comodă o mașină de tuns iarba cu lățime mai mică.

  5. Înălțime de tăiere reglabilă

    Pentru majoritatea mașinilor de tuns iarba, puteți regla înălțimea de tăiere. Procedând astfel, puteți mări sau reduce distanța dintre lame și sol, pentru a tăia iarba exact la înălțimea dorită. Unele mașini de tuns iarba vă permit să setați exact înălțimea de tăiere dorită; altele oferă o gamă de înălțimi standard.

  6. Putere

    Puterea și viteza unei mașini de tuns iarba sunt exprimate în general în wați și în numărul de rotații pe minut. Ca regulă generală, cu atât gazonul este mai mic, cu atât puterea necesară pentru cosirea lui este mai redusă. Mașinile electrice de tuns iarba sunt disponibile în versiunile de 500 wați, dar și în versiunile de 1300 de wați. Mașinile de tuns iarba pe benzină sunt de obicei mai puternice decât cele electrice, ceea ce le face mai potrivite pentru cosirea zonelor mai mari.

  7. Adunarea ierbii

    Unele mașini de tuns iarba lasă iarba tăiată în urma ei pe gazon. Trebuie să adunați cu grebla toată iarba tăiată, ceea de poate dura mult timp dacă aveți un gazon mare. De aceea multe mașini de tuns iarba sunt disponibile cu un recipient sau un sac comod pentru colectarea resturilor. Astfel veți economisi mult timp şi efort.

  8. Cosirea mulciului

    Mașina de tuns iarba și de mulcire este o altă opțiune. Acest tip de mașină taie resturile de iarbă în bucăți mici și le răspândește uniform în iarbă. Aceasta previne uscarea solului și oferă ciupercilor mai puține șanse să se dezvolte. Resturile de iarbă formează compost care acționează ca o sursă de substanțe nutritive naturale pentru gazon.

  9. Cositoarea portabilă

    Cositoarea portabilă este o soluție comodă atunci când trebuie să curățați de-a lungul zidurilor, gardurilor și straturilor de flori sau să toaletați marginile gazonului. Practic, este adecvată pentru toate locurile în care nu puteți ajunge ușor cu o mașină de tuns iarba obișnuită. Și o cositoare portabilă este unealta ideală pentru zonele cu iarbă mică pe teren denivelat.

    Cositoarele portabile de mică putere sunt foarte potrivite pentru toaletarea marginilor de gazon, iar versiunile mai puternice pot fi utilizate pentru cosirea buruienilor și a gramineelor rezistente și mari. Cositoarea portabilă are o lamă din plastic sau un fir de nailon. Marele avantaj al firului din nailon este că în caz de rupere, se pierde doar o mică bucată din rolă. Firul poate fi apoi extins, automat sau manual.

    Trebuie întotdeauna să purtați ochelari de protecție, pantaloni lungi și încălțăminte care acoperă tot piciorul când utilizați o cositoare portabilă.

Rating

Evaluează această descriere pas cu pas.

Alegerea mașinii de tuns iarbă corecte

3.6
3.6 of 5

145 numărul de voturi

  • 5
    63
  • 4
    32
  • 3
    13
  • 2
    5
  • 1
    32